60
None

Fertilitatea nu este un lux, ci un drept

Săptămâna europeană a fertilității: educare, informare și sprijin pentru familii

  • Pacienții atrag atenția că drumul către obținerea unei sarcini este dificil și plin de incertitudini, atât emoționale, cât și financiare.
  • Este nevoie de o strategie coerentă și sustenabilă pentru creșterea natalității și de un parteneriat între stat, mediul privat și comunitate.
  • O nouă propunere legislativă prevede posibilitatea ca toate firmele să poată direcționa o parte din deducerile fiscale către acoperirea costurilor pentru proceduri de fertilizare in vitro (FIV) sau alte servicii de sprijin pentru familie – inclusiv grădinițe, școli și servicii educaționale.
  • Săptămâna europeană a fertilității, marcată în perioada 3- 9 noiembrie 2025, are ca temă principală importanța educației și a informării – atât a publicului, cât și a cadrelor medicale – în ceea ce privește adoptarea unui stil de viață sănătos și a măsurilor de prevenție  pentru prezervarea fertilității.


Cel mai dificil aspect al procesului  este nesiguranța rezultatului, necunoașterea duratei procesului și a resurselor necesare, au subliniat pacienții prezenți la evenimentul ”Săptămâna Europeană a Fertilității: educare, informare și sprijin pentru familii”, organizat de Revista Politici de Sănătate sub auspiciile Comisiei pentru sănătate și ale Subcomisiei pentru populație și dezvoltare din Senatul României.

”Un rol crucial îl are medicul empatic și informat, care oferă sprijin, răspunsuri clare și informații corecte, evitând speranțe nerealiste. Sprijinul constant și abordarea personalizată ale medicului sunt decisive pentru succes. Evident, este important și sprijinul financiar și apreciem continuarea programului de fertilizare in vitro. Dar astfel de inițiative de sprijin trebuie să continue, deoarece fertilitatea nu este un lux, ci un drept, iar fiecare copil obținut prin FIV reprezintă o investiție în viitor”, a subliniat Mihaela Rânji, care a reușit să obțină o sarcină prin proceduri de reproducere asistată.


Reprezentanții legislativului au subliniat importanța acțiunilor concrete și coerente pentru combaterea scăderii natalității și sprijinirea familiilor care își doresc copii. Unul dintre proiectele legislative inițiate recent se concentrează pe creșterea natalității și sprijinirea familiei prin mecanisme fiscale inovatoare.
”Implicarea mea în acest domeniu nu este rezultatul unei însărcinări politice, ci al unei decizii personale motivate de convingerea că trebuie să existe continuitate și responsabilitate în politicile publice legate de natalitate. Propunerea legislativă pe care am inițiat-o prevede posibilitatea ca firmele mari și mijlocii să poată direcționa o parte din deducerile fiscale către acoperirea costurilor pentru proceduri de fertilizare in vitro (FIV), medicamente destinate tratării infertilității sau alte servicii de sprijin pentru familie – inclusiv grădinițe, școli și servicii educaționale. Măsura nu presupune o povară suplimentară semnificativă pentru bugetul de stat, întrucât fondurile respective se reîntorc în economie prin plata taxelor și contribuțiilor aferente acestor servicii. Drumul legislativ va fi dificil, însă sunt hotărâtă să lupt până la capăt pentru adoptarea acestei inițiative, pe care o consider vitală pentru viitorul demografic al României”, a explicat prof. univ. dr. Carmen Orban, președinte al Subcomisiei pentru populație și dezvoltare și membru al Comisiei pentru sănătate din Senatul României, inițiatoarea proiectului.


Prevenție și diagnosticare timpurie a infertilității

Specialiștii recomandă ca educația privind fertilitatea să înceapă chiar din liceu, alături de educația privind metodele contraceptive.
”Fertilitatea este un aspect esențial al sănătății, iar infertilitatea trebuie privită ca o boală care necesită tratament și intervenții corespunzătoare. Vârsta femeii este cel mai important factor de fertilitate, urmat de alți indicatori medicali precum rezerva ovariană, iar acest lucru influențează șansele de concepție și succesul tratamentelor reproductive. Accesul echitabil la investigații și tratamente, inclusiv fertilizarea in vitro, este esențial pentru a reduce povara socială și economică a infertilității. Sperăm, pentru pacienții noștri, ca Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii (FIV) să continue și anul viitor.  De asemenea, sunt recomandate măsuri de prevenție și diagnosticare timpurie, cum ar fi monitorizarea anuală a rezervelor ovariene (prin ecografie și hormonul AMH) și spermogramele pentru bărbați, care ar putea fi decontate de stat pentru a preveni problemele pe termen lung”, a explicat dr. Andreea Velișcu, medic primar Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”.

Ea a atras atenția asupra impactului psihologic al infertilității: stres, anxietate, depresie și afectarea relațiilor de cuplu. Spre deosebire de alte boli, procesul de tratament implică incertitudine și etape multiple, de la stimularea ovulației, la fertilizare și monitorizarea sarcinii, ceea ce face sprijinul medical și politicile de sănătate publică deosebit de importante. ”Educația corectă, colectarea de date naționale și programele de susținere a pacienților ar putea transforma abordarea infertilității în România. Fertilizarea in vitro reprezintă doar ultima etapă a sprijinului pentru cupluri, după ce sunt luate măsuri preventive și de diagnosticare timpurie. În final, fiecare pacient are dreptul la speranță bazată pe dovezi și la îngrijire respectuoasă, iar această abordare trebuie să fie aplicată în toate domeniile medicinei”, a completat dr. Andreea Velișcu.
 
Infertilitatea afectează atât femeile, cât și bărbații

Aproximativ unul din cinci cupluri se confruntă cu probleme de fertilitate, o proporție similară cu cea înregistrată la nivel global. Infertilitatea afectează atât femeile, cât și bărbații, iar identificarea și tratarea acesteia presupune costuri ridicate – o procedură de fertilizare in vitro poate depăși 5.000–6.000 de euro, ceea ce o face inaccesibilă pentru multe familii, mai ales pentru cele cu venituri mai mici.

Pentru a reduce aceste dificultăți, prevenția și educația timpurie sunt esențiale. Identificarea din timp a problemelor poate duce la reducerea decalajului de timp până la tratament, crescând astfel șansele de succes. Un alt aspect critic este accesul la finanțare. Programul național de fertilizare in vitro reprezintă un sprijin important, dar trebuie să fie predictibil și continuu, pentru ca pacienții să știe că pot beneficia de el în orice moment al anului. Soluțiile pentru infertilitate trebuie să fie integrate și complexe: prevenție, educație, informare, sprijin financiar predictibil și continuu, și colaborare între autorități, medici și sectorul privat. Doar printr-o abordare holistică, cu programe bine structurate și accesibile, se poate asigura că fiecare cuplu are șanse reale de a-și îndeplini visul de a avea copii, reducând în același timp povara socială și economică a infertilității”, a subliniat și dr. Andreas Vythoulkas, director executiv al Asociației Române de Reproducere Umană (ARUR).


Parteneriatul public- privat
Compania Merck se implică în numeroase  campanii de educare și informare privind infertilitatea, în parteneriat cu autoritățile, societățile medicale și asociațiile de pacienți.
”Împreună putem schimba accentul de la simpla planificare familială la o abordare mai cuprinzătoare, care să includă construirea familiei, dezvoltarea, planificarea politicilor și implicarea comunității, asigurând accesul la servicii de sănătate reproductivă. Colaborarea strânsă cu autoritățile, societățile medicale, profesioniștii și asociațiile de pacienți este esențială pentru a transforma planificarea familială într-un proces de construire a familiei. Angajamentul comunității poate aduce rezultate semnificative, iar implicarea autorităților și a mediului privat poate genera un impact real asupra conștientizării și sprijinului acordat familiilor. Inițiativele fiscale și sociale, precum programele pentru părinți și reorganizarea companiilor pentru a fi <family-friendly>, încurajează organizațiile să adopte beneficii precum program flexibil, sprijin financiar pentru părinți și acces mai bun la servicii de îngrijire a copiilor. Soluțiile pentru creșterea natalității trebuie să fie împărțite între stat, angajatori și companiile private”, a concluzionat dr. Oussama Jabri, director general Merck România.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha