Claudia Turcu Dr.
Sindromul de ochi uscat este o afecţiune cronică, multifactorială a suprafeţei oculare, cu impact semnificativ asupra calităţii vieţii şi unul dintre cele mai comune motive ale prezentării la medicul oftalmolog.
Boala suprafeţei oculare tinde să fie mai frecventă cu vârsta, considerându-se chiar că procentul pacienţilor care au sindrom de ochi uscat este aproape egal cu vârsta lor.
Cataracta produce o reducere progresiva a vederii, neimpunând intervenţia chirurgicală decât după mulţi ani de evoluţie. Cum vârsta medie a pacienţilor care se operează de cataractă este de şaptezeci de ani, este de aşteptat să existe manifestări ale sindromului de ochi uscat la circa 70% din bolnavii cu cataractă ce urmează a fi operaţi.
S-a constatat că, deşi o mare proporţie din aceşti pacienţi prezintă semne clinice semnificative ale unei suferinţe ale suprafeţei oculare, totuşi, majoritatea sunt asimptomatici, ceea ce face ca adesea afecţiunea să nu fie diagnosticată preoperator, atenţia pacientului şi a medicului fiind concentrate pe suferinţa principală - alterarea vederii.
Datele clinice sugerează că operaţia de cataractă creşte severitatea sindromului de ochi uscat cu un nivel, astfel încât după operaţia de cataractă aproape toţi pacienţii vor prezenta simptome legate de boală a suprafeţei oculare. Această evoluţie se explică prin perturbările induse de operaţie asupra reflexelor ce reglează secreţia lacrimală şi rata clipitului, prin lezarea directă a plexurilor nervoase corneene la nivelul inciziilor limbice, la care se adaugă efectul toxic asupra epiteliului corneean al medicaţiei topice administrate intra şi post operator.
De aceea, chiar după o operaţie fără incidente, urmată de îmbunătăţirea acuităţii vizuale, pacientul poate fi nemulţumit.
În era modernă, când succesul operaţiei de cataractă este un loc comun, pacienţii se concentrează pe aspect, confort şi calitatea vederii postoperatorii în aprecierea rezultatelor.
În aceste condiţii, ochiul uscat netratat este cea mai frecventă cauză a insatisfacţiei pacientului, interferând în moduri şi momente multiple cu rezultatul funcţional al operaţiei.
Interfaţa aer-film lacrimal este cea mai importantă suprafaţă refractivă a ochiului şi o componentă majoră a succesului operaţiei de cataractă, mai ales atunci când se utilizează cristaline premium sau multifocale. O suprafaţă oculară neregulată induce distorsiuni ale imaginii care sunt amplificate de designul acestor lentile.
Postoperator, aceşti pacienţi pot acuza o intensificare a unor fenomene vizuale nedorite (glare, halouri, etc;).
Preoperator, problemele filmului lacrimal şi ale suprafeţei corneene pot afecta datele keratometriei, reducând acurateţea calculului puterii IOL. Alterarea suprafeţei oculare poate conduce la erori semnificative ale masurătorilor pentru determinarea puterii şi a axului lentilelor intraoculare cilindrice.
Este motivul pentru care, în formele severe de ochi uscat se recomandă alegerea unei lentile intraoculare monofocale, mai puţin sensibilă la modificările vizuale date de alterarea filmului lacrimal.
Mai mult, odată cataracta îndepărtată, fluctuaţiile vederii date de insuficienţa şi/sau instabilitatea filmului lacrimal, vor deveni mai uşor de sesizat de către pacient, care le va asocia cu operaţia de cataractă.
Din aceste motive, sănătatea suprafeţei oculare trebuie să fie un obiectiv esenţial în îngrijirea pre - şi postoperatorie a pacientului cu cataractă.
Diagnosticul precoce, preoperator, prin evaluarea atentă şi recunoaşterea pacienţilor cu risc, oferă oportunitatea tratării şi optimizării suprafeţei oculare înaintea procedurilor chirurgicale, având ca rezultat reducerea severităţii simptomatologiei postoperatorii şi grăbirea recuperării vizuale. Se recomandă instituirea tratamentului cu una -două săptămâni înaintea efectuării măsurătorilor biometrice cu lacrimi artificiale pentru refacerea filmului lacrimal şi antiinflamatorii steroidiene topice în cazurile moderate sau severe, la care se adaugă măsuri adresate igienei pleoapelor şi tratării afecţiunilor acestora.
Intraoperator, măsurile au în vedere dozarea atentă a factorilor ce pot afecta suprafaţa oculară: analgazicele cu administrare topică, în a căror formulă intră conservanţi, lumina intensă a microscopului operator, care produce desicaţia suprafeţei ochiului, dar mai ales inciziile corneene, ce produc denervare localizată, responsabilă de simptomatologia postoperatorie.
Postoperator, evitarea utilizării excesive şi prelungite a tratamentelor topice necesare vindecării. Administrarea de lacrimi artificiale în prima săptămână după operaţie reduce semnificativ simptomatologia.
Tratamentul pre - şi post operator poate îmbunătăţi rezultatele operaţiei şi reprezintă un element cheie în îngrijirea pacientului.
Pe de altă parte, pacienţii cu risc trebuie să fie informaţi în legătură cu probabilitatea apariţiei sau agravării simptomelor legate de suferinţa suprafeţei oculare postoperator şi cu caracterul, în general, autolimitat al acesteia, cu revenirea la statusul iniţial (comparabil cu al ochiului congener, după aproximativ trei luni după intervenţia chirurgicală).
Creşterea înţelegerii pacientului şi stabilirea unor aşteptări realiste din partea lui, îmbunătăţesc adesea nivelul satisfacţiei acestuia şi relaţia medic-pacient.
cristian duta
m.am operat de cataracta la ambii ochi,si totul este normal,dar dupa terminarea tratamentului mi s.a recomandat lacrimi artificiale care in primele minute dupa ce le pun ma ustura ca si ceapa,si dupa 30 min dispare am pus LACRISIFI si LUBRISTIL FORTE cu aceleasi urmari
April 10, 2020, 6:58 a.m.